cineva îl va picta pe un zid

lasă-i spațiu femeie din cioturi de umbre
ridică-l așterne-i patul de verbe sub el va alege
apoi va culege cu un rictus de mulțumire 
tot ceea ce lași să cadă în urma ta când te alungă
ridică-i filele scrise citește-le
cântă-i scrie-i și tu ceva să nu te uite

pietrele foșnesc odată cu frunzele
el nu le aude. tu le auzi

pe fiecare gleznă a cuvintelor lui stă nisip
din nisipul umbrei tale

ai fost odată mamă apoi uitare apoi întoarcere
de mii de ori întoarcere

iartă-l și lasă-i pe tâmple iernile tale liniștite

cineva îl va picta pe un zid în care oamenii
au învățat să părăsească tandrețea căldura visele toate
-nuanțe de culoare pastelată pe vitrine de lux -

zidul te iubește și tu știi prea bine să-i adaugi
o cărămidă sau două sau șapte cărămizi și mai
știi ceva. numai tu știi

piatra unghiulară și cuvântul dintâi
sunt trup în trup

numai ea nu lasă umbrele să încline
zidurile nici zidul acela prin care
ai învățat să treci fără să lovești chiar
dacă tu treci prin el durere
bucurând porțile îndepărtate ale
iluziilor iubirii pământene

Anne Marie Bejliu, 25 ianuarie 2016