deportare

mă deportez singură dincolo de lume
pentru a-mi învăţa firimitura de sine în care ştiu
că sunt singură oricum

un singur ochi
rămâne mereu aţintit asupra mea

mişcă pleoapa, Doamne, măcar puţin
să simt dialogul viu
apoi aruncă-mă unde îţi este vrerea

poate înapoi poate niciunde
oricum locul nu mi-l găsesc
decât pe scaunul cu trei picioare
din care pe unul îl aud zornăind
cum aud stupul din care faguri de soare ies
metaforizându-mi viaţa

din când în când buzele mele arse de urât
caută fagurele. îl muşcă zdravăn
însetându-şi şi mai mult celulele de frumos
atunci îmi spui Tu să scriu. ascultătoare, scriu

Tu mă împingi de umeri spre file şi tot Tu
laşi izvorul să curgă

vreau apă, Doamne, apă. mi-e sete, Doamne,
mi-e sete

Tu îmi răsuceşti privirea către litere. eu prind
ritmul lor şi le aştern

nimic din ceea ce fac nu este al meu
al Tău este Doamne, totul şi prin tot mă rotesc
şi eu căutându-Te, căutându-mă neîncetat

Anne Marie Bejliu, 4 ianuarie 2016