luni, 4 ianuarie 2016

deportare


mă deportez singură dincolo de lume
pentru a-mi învăţa firimitura de sine în care ştiu
că sunt singură oricum
un singur ochi
rămâne mereu aţintit asupra mea
mişcă pleoapa, Doamne, măcar puţin
să simt dialogul viu
apoi aruncă-mă unde îţi este vrerea
poate înapoi poate niciunde
oricum locul nu mi-l găsesc
decât pe scaunul cu trei picioare
din care pe unul îl aud zornăind
cum aud stupul din care faguri de soare ies
metaforizându-mi viaţa
din când în când buzele mele arse de urât
caută fagurele. îl muşcă zdravăn
însetându-şi şi mai mult celulele de frumos
atunci îmi spui Tu să scriu. ascultătoare, scriu
Tu mă împingi de umeri spre file şi tot Tu
laşi izvorul să curgă
vreau apă, Doamne, apă. mi-e sete, Doamne,
mi-e sete
Tu îmi răsuceşti privirea către litere. eu prind
ritmul lor şi le aştern
nimic din ceea ce fac nu este al meu
al Tău este Doamne, totul şi prin tot mă rotesc
şi eu căutându-Te, căutându-mă neîncetat
Anne Marie Bejliu, 4 ianuarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu