duminică, 10 ianuarie 2016

îmi este-amar timpul acum




chiar dacă-n mine zac şi-ascult
alte şi alte povestiri
pe scurt sau lung nu le alung
mă scald în ele chiar sperând
să îndulcesc acele file
în care mă visam strângând
rodul iubirii şi-al tăcerii
firelor albe de istorii
în care prinsă-am fost sau sunt
cu optimismu-n baioneta
cuvintelor de-asalt strigând
la cer şi rădăcini incerte
te-aud cum îţi ridici castel
nisipu-i bun nisipu-i fin
apele toate-l spală-alene
uneori pietre cresc şi spun
că te-ai născut pe o alee
plină cu şerpi cu flori şi spini
măceaşa rândurilor mele
te învelesc zăpezi pe rând
şi paşi te calcă apăsat
tu laşi sub buzunarul stâng
la piept o blândă adiere
nu ştiu dacă iubire-i spun
sau numai vis de apă miere
un fagure de gând aştern
pe zdreanţa visurilor grele
şi-n fiecare zi aştept
cuvântul scris în arii strâmte
geometrii reinventez
de gesturi largi iubiri rebele
să mă trezesc să sper mereu
să nu mai văd cum mor pe rând
din punct în punct smulgând râzând
prin patimi viaţa-n file negre
Anne Marie Bejliu, 10 ianuarie 2016

Gustav Klimt



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu