în toate-aceste gesturi

mi-e teamă că-mi voi frânge-n
două viața
și printre crengi de brad 
o va răpune
apusul soarelui care acum
nu mai răsare
decât când dorm în mine
creste poate prea înalte
de frici acumulate din prostie
sau poate-așa a fost să-mi fie

habar nu am când
m-am născut de fapt

în toate-aceste gesturi
întrebarea doare

să mă reduc
să îmi lungesc iar crucea
cu oneste
speranțe prea deșarte
într-o lume-n care
totul transformă căldura-n ger
frisoane
nu de răceală mă cuprind
de om căruia-i moare
încet și liber dreptul la-nălțare

mi-e teamă și cu frica asta-n cod
nu știu ce-mi crește
acum în ochiul stâng și drept
totu-i poveste
sau simplă întâmplare
lovind cetăți de sare

mercur în sine mercurul înflorește
monștri sau prieteni
dragoni în care
îmi caut ne-mplinită tatăl
și umbra de ninsoare

copilărească faptă
matura mea târâre prin glod
Tu, Doamne
unde ești și unde tatăl meu
își calcă viața după moarte

vă chem în mine
în juru-mi e strânsoare
sufocă drumul nodul acesta uriaș
de vârste goale oarbe

prin sabie și foc
vițele pier nu-i soare

se umple locul de-ntuneric
floare
de mină de-ar mai răsări
ar fi
țintită umbra-n vieți de îngeri
sfinte năzăriri

umanul cade cade
târârea pare-un gest firesc

eu unde Doamne
să mă mai ridic să cresc
și unde talpa
să îmi las să calce

eu înțeleg
ne-am rupt ca niște
ramuri seci de Tine
broaște sau
reptile suntem
cu sângele-nghețat înspre
urât
învață-mă implor
să mă ridic din toate
aceste drumuri colbuite
și băltoace
cum să rămân pe creste
trează vie
în Tine, Doamne-mi stă
credința-n bine

Anne Marie Bejliu, 26 ianuarie 2016