luna încă mai răsare plină

ce este atractiv pe pământ sunt oamenii

stau cu șișul iubirii pământene la jugulara trăirilor zilnic
se târăsc printre emoții nedefinite apoi cuminți
tac sub crucea pământului construită din
lemnul limbajului pe care n-au încercat decât
să-l reducă zi de zi la banale strigăte
rotunjiri ale furiei interioare nicicând potolită
de darul Domnului: cuvântul dintâi
atât de clar de lucid manifestat de El

pe umbre se calcă apăsat
numai atunci șișul iubirii pământene freamătă
sau devine violentă atașare de nimic din nimic
sau poate numai din nevoi

cu nădejde îndrept privirea spre cer
las lumina să-mi umple arterele înghețate de umbre
prezentul cântă prea trist
plimb privirea prin tubulaturile orgii de iarbă
urmăresc ecourile cerului împlinind metafora vieții

dincolo de barierele cotidianului
este viață multă viață acolo
umplu cofele întorc privirea spre tălpi
aleg în fugă primul pas printre literele următorului cuvânt
se conturează același mereu același
căutările duc în același punct - răsună glasul
din tunelul cu pereții dintr-un șah al nimănui și al tuturor

căutările duc în același punct - repetă inima de piatră

luna încă mai răsare plină

Anne Marie Bejliu, 23 ianuarie 2016