straniu

stranie iubire a cuprins filele
şi fiecare nervură a copilei cu ochii din
cărbunele timpului aproape netrăit aproape trăit 
printre cioburi de vise

ea adună şi acum în poalele femeii
firele de iarbă cântă

cântă ca o pasăre uriaşă deasupra cuvintelor
din când în când scânceşte de dor şi lasă
deasupra umbrelor pacea
tace adesea şi-şi răsuceşte firele argintii
de la tâmplele care şi acum zvâcnesc iubire
către tine omule cu gândul printre poveşti

ea lasă tăcerile să-i învelească tălpile
cu bicele istoriilor
uneori cad seminţe şi ea scrie alteori cad
fructele interzise iar ea te lasă să îi cuprinzi

pulpele coapsele cu urma ta de astru din lut
încălzindu-i inima cu încă o taină încă un
gest aproape aspru de îmbrăţişare

dincolo de timp ea ştie că tu laşi
deoparte cortinele teatrului personal
te eliberezi şi cânţi cânţi anume
pentru timpanele închipuite ale inimii ei
şi ea

cu o cheie rotunjită la capetele răbdării
ea lasă să se umple borcanul aşteptărilor
cu încă o poveste şi alta şi alta...
undeva la fundul lui aştepţi şi tu golirea
sau seminţele altor poveşti în care
alte cortine îşi lasă capetele deasupra
măştilor clovnilor iubirii

Anne Marie Bejliu, 10 ianuarie 2016