alături de botul câinelui

te îmbraci mereu în hainele părintelui
nu mai ştie nimeni cine eşti
cine te strigă noaptea dincolo de botul câinelui
pe care-l mângâi neîncetat

pe tine cine te mângâie
cine te strigă noaptea şi de câte ori
blana prietenilor s-a schimbat

natura se dezlănţuie la fiecare întrebare
răspunsurile latră după uşi
iar tu pe fereastra deschisă larg priveşti
oceanul sau câmpiile
apelor nesătule de vieţi de cruci de nave în deriva
unei lumi pe care nu o mai vreau

rămâi cu bine alături de botul câinelui
care te cheamă rămâi

Anne Marie Bejliu, 30 august 2015