marți, 25 august 2015

amintire uriaşă - mă gândesc la tata -


nu ştiu de ce vârstele lorzilor se opresc brusc
şi mă privesc pe stradă îndelung
mă doare această privire. e ca o rană adânc încrustată
în memoria pe care nici eu nu am intrat vreodată să o răscolesc
se evaporă uneori şi simt cum aleargă
ca un armăsar nebun prin mine
ca apoi totul să se stingă
aceeaşi scenografie acelaşi scaun banal
acelaşi spectator activ aplaudă scrâşnind momentele bucuriei
şi ale unei tristeţi îndelung măsurate în tipare umane
teatrul începe în fiecare zi iar noaptea adorm plângând
un lord îmi şopteşte încet povestea lui de taină în care
el şi femeia visurilor realităţii sale cântă dansează
şi încropesc vieţi
una din ele este a mea. îi mângâi rostirile şi mă trezesc
dimineaţa reîncepe cu privirile vârstelor lorzilor
prin asfaltul mereu încins
de paşii mei rămaşi nesiguri după ce el, lordul vieţii mele
a lăsat o amintire uriaşă pe care o numesc simplu: Tata
acuş se împlinesc şapte luni de când grăbit a plecat
lăsându-şi sângele sfânt într-o bluză pe ai căror umeri
rând pe rând am stat
ascultându-i povestirile aproape şoptite
de buzele obosite să mai fie desenate cu migală
în tabloul copacului vieţii
Anne Marie Bejliu, 25 august 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu