cum să-ţi explic

uneori îmi amintesc că am doi pumni
două călcâie
şi pornesc aiurea prin mine
hălăduiesc o vreme în care tăcerea nu mă oboseşte
ba chiar mă mângâie ea nu sforăie nu pufneşte
uită să-şi potrivească glasul
ca un reproş că nu alerg şi acum
că nu ridic în fiecare clipă greutăţi

cum să-ţi explic sora mea de taină că am obosit

lasă-mi un timp mai scurt sau mai lung
după cum îţi cântă inima
în liniştea pe care tot încerc să o recuperez
apoi iar şi iar cere-mi şi cere-mi
luna boschetară printre minute banale să o aştern

am obosit soră de taină am obosit
poate îmbătrânesc mai devreme
poate că în mine a mai murit o sămânţă

aşteaptă şi tu altă primăvară în care
dacă trăiesc te strig eu
de la o fereastră cu gratii la alta

acum mă ascund puţin în mine. robotesc sparg dreg

pe tine te mai doare
sau eşti un actor mai bun decât mine

seara aceasta am privit îndelung fotografia
în care eram patru
şi eram fericită în târârea mea

acum mă târăsc pe verticală
şi nu mint nu mai mint
tot mă doare

Anne Marie Bejliu, 3 august 2015