luni, 3 august 2015

cum să-ţi explic


uneori îmi amintesc că am doi pumni
două călcâie
şi pornesc aiurea prin mine
hălăduiesc o vreme în care tăcerea nu mă oboseşte
ba chiar mă mângâie ea nu sforăie nu pufneşte
uită să-şi potrivească glasul
ca un reproş că nu alerg şi acum
că nu ridic în fiecare clipă greutăţi
cum să-ţi explic sora mea de taină că am obosit
lasă-mi un timp mai scurt sau mai lung
după cum îţi cântă inima
în liniştea pe care tot încerc să o recuperez
apoi iar şi iar cere-mi şi cere-mi
luna boschetară printre minute banale să o aştern
am obosit soră de taină am obosit
poate îmbătrânesc mai devreme
poate că în mine a mai murit o sămânţă
aşteaptă şi tu altă primăvară în care
dacă trăiesc te strig eu
de la o fereastră cu gratii la alta
acum mă ascund puţin în mine. robotesc sparg dreg
pe tine te mai doare
sau eşti un actor mai bun decât mine
seara aceasta am privit îndelung fotografia
în care eram patru
şi eram fericită în târârea mea
acum mă târăsc pe verticală
şi nu mint nu mai mint
tot mă doare
Anne Marie Bejliu, 3 august 2015



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu