dor de al meu tată dor de Cel Ceresc

te-am visat copilă
stând în prag de viaţă

erai o făptură
printre ploi de vară

visez aşa este
ploaia să răsune
ca o darabană
peste vieţi încinse

peste orbi prelinse
de înalt prea blând

acum mă sufocă
printre sensuri ample
coasa cu-al ei cântec
sec într-o cădere

continuă joacă
a durerii surde

liman întuneric
rar mă regăsesc

totuşi tălpi prin iarbă
roua o descântă

o aud amurgului
jertfă albă dată

înserarea-i lasă
pe tâmple o floare
izma lasă nopţii
parfum îngeresc

afine de gânduri
presară iar noaptea

coroniţa-i gata
visul curge lin
dimineţi de oarbă
trăiesc iar şi iară

mă cuprinde dorul
îmbrăţişarea-i strânsă
centrul se destramă-n
rugul bărbătesc

sunt şi nu-s din toamnă
las în mine cântul

dor de al meu tată
dor de Cel Ceresc

rămân tot copilă
în inima surdă
cântă ea continuu
dup-un somn firesc

Anne Marie Bejliu, 10 august 2015

imagine: Franco Giannelli – Dialog