duminică, 30 august 2015

câtă durere în a fi


fără de fapt să cunoşti
verbul " a fi"
ca într-o icoană
cumintele din tine
salută lumea
apoi pleacă răsucind
scrierile
înspre numele tău
pământean
cândva ai fost -
spune lumea
mimând tristeţea
liberă să râdă apoi
la parastasul tău
de nimicurile cotidianului
care odată a fost
şi al tău
tu acum stai serios
într-o formă ciudată
ciudat stagnând
între a pleca
aproape mândru
cu fruntea înainte
lăsând picioarelor
ultima atingere
cu ceea ce ţi-a fost
casă trupului nătâng
pleci zâmbind
ca o durere a inimilor
iubirilor
ei toţi te-au iubit
aprind candele lumânări
sting lacrimile
într-un sughiţ primordial
sau nu te-a iubit
nimeni
te-au folosit
ca pe un stindard
pe catargul navei
gândurilor lor de siguranţă
adunate haotic
în buzunarul vieţii
tu pleci şi pleci
convins sau nu
că ai existat
în fapt simplă formă de vis
de gând al Lui
pentru a nu-şi pierde numărul
de cruci pe care
răstignirea se produce
clipă de clipă
cu încă o eroare
adânc încrustată
în codul umanului
şi atunci mă întreb
la fel ca scriitorul trist:
"Cine ştie dacă două linii paralele nu se întâlnesc 
după ce le pierdem din priviri?" - Fernando Pessoa
Anne Marie Bejliu, 30 august 2015
(şapte luni de la plecarea tatălui la Domnul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu