scriu absolut ironia creşte

ca o graţie a încercărilor privesc zidul
mă tot doboară virgulele aleg punctele de suspensie
ştiu că e o idee mai veche

ştiu că tot ce spun e patetic sau are aparenţa pateticului

mă umflă râsul şi tac în buzunarele tale
suflă un aer de libertate zdrenţuită

aruncă-te spre mine pe urmă vedem ce se întâmplă
te iubesc şi o spun pornind de undeva
de la tăcerile prelungi

umăr la umăr se plimbă sub arcul acela
de care tu pomeneşti uneori

arareori sau adesea visez că şi cum şi mai ales când
unde nu mai contează

povestea se răsfiră pe treptele cetăţii
din nisipul unor gânduri răzleţe
nu mai contează absolut nimic. scriu absolut şi ironia
creşte pe buze

la adresa mea nici una nu mai rezistă. explodează fericite

uite că acum mi-e buzunarul plin de ele
vrei şi tu una?

Anne Marie Bejliu, 5 august 2015