velă zdrenţuită

mă înşeală propriul nimic
îl iert apoi călătorim
el lasă umbrele pe umeri şi tace
eu îi smulg aripile reinventez o lăsare de moţ
foarfeca trăirilor simţiri îmi aduce
suntem ca o velă zdrenţuită
a unui vapor fără direcţie

cândva ne vom rătăci cândva ne vom întoarce
habar nu am ce mai pot gândi
despre toată această învălmăşeală
de emoţii
e viaţă asta ştiu sigur
în rest ca o moarte nimicul mă iubeşte
cu coasa lui de argint gheaţă şi foc

înainte nimic înainte timp

plecări sosiri în fond o adunătură
într-un singur punct prins între acolade
ca un sistem de forţe răzvrătite în a fi

Anne Marie Bejliu, 5 august 2015

imagine: Stânca velă
http://www.dozadebine.ro/stanca-vela/