traiectorii tipare

foamea reconstruieşte traiectoriile
fulminante izbucniri de orgolii
aşterne la un moment dat liniştea

se sună stingerea din trompeta falsităţii
şi toţi şi toate adorm
la comanda unui copac în cădere

pe frunze la analiza atentă a poliţiei gândurilor
piticul cu ochi din argint
regăseşte intenţiile bune înşirate de-a lungul
nervurilor arse de prostie

plec regretând că nu am învăţat tăcerea
în faţa indiferenţei

unul sau altul vine
îşi aşterne darul în cuvinte frumoase
apoi văd cum se risipeşte totul
ca în pumnul strâns deschis strâns
al magicianului din spatele tarabei de promisiuni

pe urmele unui gând
o metaforă roade un colţ de azimă demult mucegăită

verbul a fi răscoleşte prezentul
iar trupul otrăvit caută cu gura geometria perfectă
în care şi el se poate înscrie
obosit de căutări aproape inutile

megafonul răsună. minciunile se aştern
alinierea este perfectă
plec. în mine calmul se aşterne odată cu
foamea şi setea de linişte de mine
aşa cum ştiu că pot fi:
singură nelipsind nimănui fără rostiri
numai cu scrieri prelung lăsate
în cuptorul gândului dintâi

celelalte sunt resturi de tipare nepotrivite tăcerii
pe alte traiectorii poate voi fi... poate va fi...

Anne Marie Bejliu, 14 august 2015