sinusoidă ruptă

uitare şi strâmbe litere urcă
pe zidul poveştilor

pe mine umbrele mă joacă în tălpi
ca într-o horă colbul sub rănile dansatorilor
bucurie şi frământare aud
tâmplele ard cuvintele tremură
pe muchia exterioară a buzelor

ca un sărut prezentul
mă scoate din toată această nebunie
şi mă aruncă iar şi iar de poarta
întredeschisă a sinelui

pe mine urcă furnicile
în sensuri tot mai complicate
ca o sinusoidă ruptă de patimi
la mijlocul împlinirii gândului dintâi

Anne Marie Bejliu, 19 august 2015